SănătateaTV – Sfaturi medicale, Emisiuni medicale, Ştiri medicale, Ghid terapeutic

SănătateaTV.ro - Sfaturi medicale, Emisiuni medicale, Ştiri medicale, Ghid terapeutic

Mărirea penisului

Operaţia de mărire a penisului include procedura de alungire şi/ sau îngroşare a penisului. Acest tip de intervenţii chirurgicale sunt din ce în ce mai solicitate, mărimea penisului fiind de multe ori asociată cu un simbol al virilităţii şi un indicator al performanţelor sexuale.

Îngroşarea şi alungirea penisului se pot efectua într-o singură operaţie, simultan sau în 2 operaţii separate.

Alungirea penisului

O porţiune de aproximativ 1-1/3 din lungimea penisului este localizată retropubian (în spatele osului pubis). Dacă acest segment se trage înainte, se poate obţine o alungire a porţiunii exterioare a penisului. Există 2 ligamente care ataşează penisul de pubis: ligamentul fundiform şi ligamentul suspensor. Aceste ligamente trebuie să fie eliberate. Pentru eliberarea completă a porţiunii profunde a ligamentului suspensor, se poate intra în uretră, dar această porţiune poate fi întinsă în momentul operaţiei sau ulterior, prin folosirea greutăţilor exterioare. Pentru a preveni readerarea, se interpune un implant de goretex sau o grefă dermogrăsoasă. Incizia se realizează orizontal în zona suprapubiană sau vertical pe linia mediană.

Rezultatele operaţiei de mărire a penisului

În urma operaţiei de alungire a penisului, se înregistrează o creştere a penisului de aproximativ 2,5-3 cm, existând însă şi cazuri mai rare de creştere semnificativă, până la 7,5-8 cm. Rezultatul este greu însă de apreciat obiectiv, din cauza variaţiilor normale de dimensiuni ale acestui organ.

Factorii care influenţează creşterea penisului

- natura ligamentului (un ligament mai scurt producând o alungire mai mare);

- dimensiunea porţiunii interioare a penisului;

- tratamentul postoperator ( perseverenţa în folosirea greutăţilor, tracţiunii).

Rezultatele devin evidente după aproximativ 3 luni după operaţie, existând posibilitatea de a se îmbunătăţi pe parcursul a următoarelor 18 luni.

Medicul chirurg nu poate aprecia creşterea în cm până în momentul intervenţiei, întrucât el se poate folosi numai de resursele anatomice ale pacientului. Astfel, trebuie să te aştepţi încă de la început la rezultate moderate.

Îngroşarea penisului

Penisul poate fi îngroşat prin injectare cu grăsime proprie de la pacient. Cu ajutorul canulei de lipoaspiraţie conectată la o seringă sau aspirator, se recoltează grăsimea din zonele donatoare, unde există un exces de ţesut adipos. Se fac 2 incizii de 0,5 mm. Se utilizează 30-50 cm3 de grăsime pe şedinţă, distribuită în mod simetric sau în zonele care necesită acest lucru. Procedura se poate repeta la 6 săptămâni dacă este nevoie. În timp, grăsimea poate fi reabsorbită, dar niciodată complet.

Îngroşarea penisului mai poate fi realizată şi prin folosirea grefelor dermogrăsoase dezepitelizate şi a lambourilor. Consultă-te cu medicul chirurg pentru a afla mai multe informaţii şi a alege tipul de procedură care se identifică cel mai bine cu dorinţele şi asteptările tale.

Perioada postoperatorie şi recuperarea după operaţia de mărire a penisului

În primele 2 zile după operaţie, vei purta un pansament uşor. Dupa prima săptămână, trebuie făcută o întindere manuală. De asemeni, vei avea un dispozitiv de greutăţi, pe care va trebuie să îl foloseşti cu regularitate (de 2 ori pe zi, 20 minute), pentru a beneficia de rezultate optime. În timpul nopţii, vei folosi un sistem de scripeţi cu greutăţi. Vei începe aceste exerciţii după 2 săptămâni de la intervenţia de alungire a penisului sau după 3-5 săptămâni de la procedura de îngroşare a penisului. Repausul sexual este obligatoriu timp de 4-6 săptămâni.

Pentru mărirea penisului, un tratament adjuvant poate fi constituit de lipoaspiraţia suprapubiană. Astfel, prin lipoaspiraţie suprapubiană, este redus depozitul adipos pubic, descoperind cât mai mult din penis.

Mărimea penisului reprezintă un aspect important pentru majoritatea bărbaţilor. Din acest motiv, au apărut o multitudine de medicamente, pilule-minune care pretind că pot contribui la mărirea penisului. Rezultatele sunt nesemnificative şi îţi pot pune sănătatea în pericol.

Operaţia de mărire a penisului poate rezolva o serie de complexe ale bărbaţilor, imposibil de soluţionat prin tehnicile şi pilulele nou apărute.

Puteţi viziona o emisiune despre operaţiile estetice la care recurg bărbaţii, pe SănătateaTV.ro !