Lipoaspiraţia clasică/cu laser


Lipoaspiraţia este o operaţie estetică de îndepărtare a depozitelor de grăsime nedorite din anumite regiuni ale corpului: coapse, şolduri, fese, abdomen, gambe, genunchi, partea superioară a braţelor. Prin eliminarea excesului adipos, conturul corpului poate fi remodelat.

Lipoaspiraţia nu trebuie însă asociată cu un tratament pentru slăbire. Liposucția îţi este recomandată dacă ai depozite de grăsime în anumite zone ale corpului, această problemă neputând fi soluţionată prin diete şi exerciţii fizice.

Nu este indicat să apelezi la procedeul de lipoaspiraţie dacă ai avut operaţii recente, dacă ai o circulaţie proastă în aria interesată sau dacă suferi de afecţiuni cardiace sau pulmonare.

Intervenţia chirurgicală de lipoaspiraţie

Lipoaspiraţia implică introducerea unei canule speciale în ţesutul adipos, prin incizii de 3-4 mm. Capătul opus al canulei este ataşat la un sistem vacumatic. Chirurgul manipulează canula la nivelul stratului profund de grăsime, spărgînd grăsimea şi apoi aspirând-o. Pentru eliminarea întregului strat de grăsime, uneori sunt necesare incizii suplimentare. Poţi simţi o senzaţie de contracţie, pe parcurs ce se apropie canula de muşchi. Vei pierde lichide în timpul operaţiei şi este esenţial ca aceste pierderi să fie înlocuite pentru a nu intra în stare de şoc. Pentru aceasta, vei avea perfuzii, iar dacă este necesar, şi transfuzie cu sânge propriu.

În funcţie de aria care trebuie expirată, lipoaspiraţia poate dura între o jumătate de oră şi câteva ore. În general, intervenţia se desfăşoară pe parcursul a 1-2 ore.

Liposucţia se poate face cu anestezie generală, cu anestezie intravenoasă completată cu anestezie locală sau cu anestezie peridurală.

Perioada postoperatorie după operaţia de lipoaspiraţie

După intervenţia chirurgicală, vei purta un corset elastic compresiv pentru a reduce sângerarea şi umflarea şi pentru a ajuta pielea să se strângă. Trebuie să porţi acest corset continuu, timp de 2-3 săptămâni, apoi doar în timpul zilei, în funcţie de recomandările doctorului. Pentru prevenirea infecţiei, ţi se vor administra, de asemenea, antibiotice.

Zona aspirată va fi umflată, va prezenta vânătăi şi poţi avea senzaţii de arsură. Temporar, poţi resimţi stări de amorţeală, îngreunare şi îţi poţi pierde sensibilitatea în aria aspirată. Durerile pot fi atenuate cu ajutorul medicamentelor. Cu timpul, vei începe însă să te simţi din ce în ce mai bine.

Recuperarea după operaţia de lipoaspiraţie

Vindecarea este un proces gradual. Vei putea merge după 1-2 zile, iar suturile se vor îndepărta după 5-10 zile. Îţi vei putea relua ritmul obişnuit şi te vei putea întoarce la lucru după 10-14 zile. Umflăturile vor dispărea în 1-2 luni, dar pot persista până la 6 luni sau mai mult. Activităţile fizice ar trebui evitate timp de 2-4 săptămâni. Evoluţia trebuie să fie monitorizată periodic de medicul chirurg, iar dacă apar simptome ce conduc la un disconfort fizic ridicat (dureri, sângerări), nu ezita să apelezi la acesta!

Rezultatele sunt, în general, stabile. După această perioadă, trebuie să ai o dietă normală, echilibrată şi să ai un program regulat de exerciţii fizice în activităţile tale. Dacă te vei îngrăşa, o vei face în mod uniform, nu doar în anumite zone.

Riscurile induse de operaţia de lipoaspiraţie

Pentru limitarea riscurilor, adresează-te unui chirurg plastician cu experienţă şi asigură-te că intervenţiile se efectuează în condiţii adecvate. Trebuie să respecţi cu exactitate sfaturile chirurgului plastician!

Cicatricile postoperatorii sunt mici şi plasate strategic pentru a fi ascunse, nepunând probleme de ordin estetic.

Pot surveni însă probleme precum: umflarea zonei tratate, vânătăi, schimbări de culoare a pielii ce pot rămâne permanente dacă te expui la soare, asimetrii, mici denivelări la persoanele cu o elasticitate scăzută a pielii, modificări temporare ale sensibilităţii tegumentare în zonele aspirate. Infecţia sau pierderea excesivă de fluide poate duce la complicaţii severe.

În ceea ce priveşte aspectul de „coajă de portocală” (celulită), lipoaspiraţia nu este eficientă, chirurgii recomandând alte tehnici pentru soluţionarea acestei probleme..

Pe SănătateaTV.ro puteţi viziona emisiuni despre lipoaspiraţia cu laser, informaţii preparatorii şi recuperare şi contraindicaţii, pe aceeaşi temă!