Mărirea sânilor prin implant mamar

Mărirea sânilor, folosind implanturile cu silicon, este o modificare majoră de aspect pe care multe femei o aleg. Protezele siliconice contribuie atât la mărirea sânilor, cât şi la reconturarea acestora. Care sunt avantajele şi dezavantajele implanturilor mamare? Află din următorul articol!

Implanturile cu silicon – ce sunt?

Implanturile cu silicon sunt formate din gel siliconic sau soluţii saline, învelite într-un material cu suprafaţă dură. Lichidul care formează proteza siliconică este unul coeziv, care nu curge în situaţia în care învelişul este distrus. Implanturile cu silicon sunt cele mai utilizate proteze pentru mărirea sânilor.

Implanturile mamare – cum sunt introduse

Mărirea sânilor prin implanturi siliconice presupune o diversitate de procedee chirurgicale. Intervenţia se face efectuând una din cele trei incizii tradiţionale: sub sân (în șanțul submamar), prin porţiunea inferioară a areolei (porțiunea mai colorată ce înconjoară mamelonul) sau prin axilă (metodă care nu se mai utilizează decât în cazuri extrem de rare). Prin acestă incizie se va crea un spaţiu între structurile sânului, numit de unii medici „buzunar”, în care se va introduce implantul mamar. Protezele pot fi poziţionate subglandular sau submuscular, în funcţie de particularitățile anatomice și proporțiile pacientei, dar şi de preferinţele chirurgului plastician.

Mărirea sânilor prin implanturi cu silicon: avantaje

Implantul cu silicon oferă un aspect mult mai natural sânului, comparativ cu protezele mamare din ser fiziologic. Totodată, un alt avantaj este faptul că implanturile cu silicon au un conţinut coeziv, care nu curge. Astfel de proteze nu pun în pericol sănătatea pacientei şi nici nu împiedică în vreun fel desfăşurarea unor activităţi precum alăptatul sau depunerea de efort fizic.

Mărirea sânilor prin implanturi cu silicon: dezavantaje

Implanturile cu silicon nu modifică desfăşurarea normală a vieţii, însă pacienta va trebui să ia în calcul unele inconveniente care pot apărea. În primul rând, operaţia de mărire de sâni cu implanturi mamare nu este întotdeuna singulară. Operaţia poate necesita ulterior intervenţii suplimentare de corectare sau retuşare. Totodată, implanturile cu silicon nu au o durată nelimitată. Odată cu trecerea timpului, poate fi necesară scoaterea sau înlocuirea protezei mamare. Implanturile cu silicon, atunci când sunt eliminate, pot produce modificări la nivelul sânului: pliere, cute, schimbarea formei sau pierderea elasticităţii.

Mărirea sânilor prin implanturi cu silicon: complicaţii

Posibilele complicaţii ale implanturilor cu silicon ar putea fi apariţia hematomului sau seromului postoperatoriu şi a infecţiei la nivelul plăgii saturate. Un risc îl poate constitui şi contractura capsulară. Capsula formată în jurul protezei se poate contracta, producând disconfort şi durere. Toate aceste riscuri pot fi evitate însă dacă sunt respectate cu precizie indicaţiile medicului chirurg.

Puteţi viziona, pe SănătateaTV.ro, o emisiune despre operaţia de implant mamar, precum şi partea I şi partea a II-a ale unei operaţii de mamoplastie.