„Ridicarea” sânilor

Lăsarea sânilor este una dintre cele mai frecvente plângeri venite din partea femeilor, mai ales din partea acelora care au suferit transformări produse de sarcină şi naştere. Sânii lăsaţi devin astfel un complex major, de care se poate scăpa prin intermediul chirurgiei estetice.

Pregătirea preoperatorie pentru „ridicarea” sânilor

Pregătirea preoperatorie presupune efectuarea unor teste şi analize recomandate de medic. Înainte de operaţie este necesară o examinare a sânilor prin mamografie şi ecografie mamară. Totodată, înainte de operaţia de mastopexie este interzisă administrarea de aspirină, ibuprofen, anticoncepţionale sau alte medicamente care ar putea împiedica coagularea sângelui. Nu este recomandat să efectuaţi operaţia de ridicare a sânilor în cazul în care urmează să aveţi un copil sau plănuiţi acest lucru pentru perioada imediat următoare, deoarece sarcina şi alăptarea modifică forma şi aspectul sânilor, rezultatul unei eventuale operaţii de acest fel putând fi anulat.

Procedura de „ridicare” a sânilor

Intervenţia de ridicare sau conturare a sânilor se numeşte mastopexie şi presupune efectuarea unei incizii prin care mamelonul va fi ridicat spre poziţia dorită de către pacientă. Durata procedurii variază între două şi patru ore şi se face sub efectul unei anestezii generale, de obicei. Dacă sânii pierd din volum, la cererea pacientei se pot introduce implanturi mamare.

Posibile complicaţii ale ridicării sânilor

Dincolo de complicaţiile care pot apărea ca în cazul oricărei alte intervenţii chirurgicale estetice, cum sunt cele alergice, apariţia hemoragiei, hematomul sau infecţia, mastopexia poate duce şi la apariţia unor neplăceri specifice. După operaţie, sensibilitatea areolei poate fi pierdută parţial sau chiar complet. O altă problemă poate fi constituită de cicatricile rezultate, acestea fiind evidente şi uneori putând crea o senzaţie de amorţire. Riscurile se pot diminua dacă respecţi cu exactitate indicaţiile medicului plastician.

Recuperarea după ridicarea sânilor

Pe perioada recuperării este foarte important să reduci activitatea fizică solicitantă. Vindecarea este un proces gradual care poate dura până la şase săptămâni de la operaţie. Dincolo de evitarea efortului fizic pentru cel puţin o lună de la intervenţie, e indicat să nu te expui la razele soarelui şi să porţi un sutien elastic sau o bustieră care să susţină sânii şi să ajute la menţinerea formei acestora. Trecerea timpului ajută la îmbunătăţirea formei sânilor.

Puteţi viziona, pe SănătateaTV.ro, o emisiune despre operaţia de implant mamar şi partea I şi partea a II-a ale unei operaţii de mamoplastie.